Blog

Blog / HIPNOZA CLINICĂ

HIPNOZA CLINICĂ

HIPNOTERAPIA- CE ESTE ȘI LA CE AJUTĂ?

Dacă e prima oară când auzi de hipnoză, probabil că te gândești la ceva ce ține de domeniul ezotericului, spiritualului, sau te gândești la acei hipnotizatori, magicieni de strada care pocnesc din degete și te fac să zici ,,miau”. Și te înțeleg foarte bine, pentru că și eu la rândul meu, acum mulți ani, deși alesesem o formare în psihoterapie Eriksoniană, care vine la pachet cu această hipnoză clinică, eram sceptică în privința ei și mi se părea că ține de domeniul fantasticului.

 

Și știi ceva? Chiar ține, pentru că e chiar fantastică! Chiar dacă mi-a luat un an de zile să ajung să o înțeleg, să o testez pe pielea mea, să o practic, acuma nu doar cred în ea, ci mi se pare una dintre cele mai eficiente metode de tratament în domeniul psihoterapiei, superioară multor alte serii de proceduri standard. Și nu o zic doar eu, pe baza a ceea ce am văzut în cabinet alături de clienții mei, ci și fundația enormă de activitate empirică atentă care îi dovedește eficitatea într-o varietate de circumstanțe.

 

Pentru a înțelege mai bine, mai întâi, haide să vedem ce este, de fapt, hipnoza?

CE ESTE ?

Este ceva ce se întâmplă în mod natural, când mintea are tendința de a evada din prezent… Este atunci când privești un film și ești atât de absorbit de el, că nu realizezi că s-a făcut târziu, este atunci când stai la o coadă sau faci ceva ce nu îți solicită foarte mult atenția și te trezești visând cu ochi deschiși și îți lași mintea să zboare, așa cum are tendința în mod natural să o facă.

Hipnoza nu este un fenomen supranatural, ci doar o stare modificată de conștiință, asemănătoare cu relaxarea sau cu stările meditative. Este practic o orientare a gândurilor către interiorul tău, un demers de imagerie dirijată.

Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de resursele interioare de care dispun și ignoră faptul că există o cale de a intra în contact cu aceste resurse pentru a-și ameliora și menține sănătatea și pentru a se auto-perfecționa fizic și psihic.

Mentalul conștient te ajută să rezolvi și să înțelegi diverse situații doar la nivel logic . Prin hipnoză și relaxare putem deschide și căile pentru cunoașterea intuitivă care are loc prin mecanisme subconștiente.

 

Ok și poate te întrebi cum se întâmplă acest lucru în terapie?

 

Poți face asta într-un cadru terapeutic, sub atenta ghidare a unui psihoterapeut cu o pregătire în domeniul psihoterapiei, care va ști cum să îți inducă transa, să o aprofundeze și să lucreze în transă cu obiectivul tău terapeutic, adică cu ce vrei tu, de fapt, să obții de la terapie.

De preferat, deși nu e obligatoriu, ca transa hipnotică să se facă după a patra sau a cincea ședință de terapie, pentru ca relația terapeutică să fie una stabilă, de încredere și pentru a avea o cunoaștere amplă a problemei tale.

În starea de transă, psihoterapeutul îți va da niște sugestii menite să te determine să trăiești niște experiențe în plan imaginativ care să faciliteze procesele de vindecare de natură inconștientă.

 

CUM VEI SIMȚI TU, TRANSA HIPNOTICĂ?

 

Fiecare om experimentează transa hipnotică în felul său propriu și specific și nu există o modalitate corectă sau greșită de a experimenta această tehnică.

Cel mai adesea se experimentează o stare de relaxare, în care mintea conștientă va lua o pauză, lăsându-i loc minții inconștiente să facă ce trebuie să facă, să caute, să schimbe, să vindece.

Și e în regulă să ai încredere în inconștient, pentru că în final, e singurul responsabil de supraviețuirea ta. Toate procesele, mersul, respirația, vorbitul se petrec la nivel inconștient. Tu nu le conștientizezi decât dacă îți propui asta, iar dacă încerci să le conștientizezi și te întrebi ce picior pui mai întâi în față atunci când mergi, s-ar putea să te împiedici și să cazi, pentru că da de multe ori mintea conștientă ne pune piedici.

 

CÂT ESTE DE EFICIENTĂ HIPNOZA CLINICĂ?

 

Hai să vedem și cât de eficient este atunci când lucrezi în psihoterapie, la nivel inconștient,  în cadrul unei transe hipnotice?

De cele mai multe ori, se obțin următoarele rezultate:

  • Se cultivă un tip de alianță cu terapeutul
  • Se sparg rezistențele persoanei (și tot ce stătea ca un zid între tine și schimbare)
  • Se realizează rapid transferul
  • Se induce o stare de relaxare (relaxarea reduce anxietatea, reduce o parte din depresie)
  • Se orientează atenția asupra experienței și asupra unor lucruri foarte punctuale, se facilitează reconstrucția realității
  • Hipnoza permite integrarea funcționării corticale, adică permite accesul la emoții
  • Facilitează imageria și condiționarea prin imagerie
  • Induce dispoziții pozitive ( poate să servească ca unitate de memorie)
  • Amplifică antrenamentul gândirii pozitive
  • Activează potențialul de învățare și creează percepția autoeficienței

 

BENEFICIILE HIPNOTERAPIEI:

 

Așa cum am menționat mai sus hipnoza este o stare naturală: mulți oameni sunt adesea surprinși că aud fiecare cuvânt și se pot ridica și pleca din cameră în oricare moment și sunt surprinși să descopere cât de relaxant poate fi să experimentezi o transă hipnotică.

 

Hipnoza clinica are aplicabilitate în tratamentul multor tulburări precum:

  • Tulburări anxioase
  • Tulburări depresive,
  • Tratamentul fobiilor
  • Scăderea în greutate
  • Dependențe (fumatul, alcoolul)
  • Tratamentul insomniilor
  • Tulburările sexuale psihogene
  • Infertilitatea
  • Tulburările conduitei alimentare
  • Reducerea stresului
  • Combaterea durerii
  • Optimizarea performanțelor sportive
  • Nașterea cu ajutorul hipnozei
Raluca Ștefan

Raluca Ștefan

A wonderful serenity has taken possession of my entire soul. I am so happy, my dear friend, so absorbed in the exquisite sense of mere tranquil existence.

Leave a Reply